Beyonce nu vrea să mai audă de Lizzo. Soția lui Jay-Z a omis numele artistei din piesa „Break my soul”

Cele mai recente acuzații care o vizează pe Lizzo nu-i fac deloc cinste. Dansatoarele artistei au rupt tăcerea și au povestit că au fost agresate sexual de Lizzo. Ba mai mult, se pare că au fost supuse unor condiții ostile de muncă. Știrea a ajuns și la urechile lui Beyonce, iar artista a acționat mai diplomat ca niciodată.

Publicat: 3 august 2023, 8:58

Acum mai bine de un an, Beyonce a lansat albumul „Renaissance”. Fiecare piesă a avut povestea ei. Însă, „Break my soul” a devenit imnul multor fani de-ai artistei. În piesa respectivă, soția lui Jay-Z a vrut să aducă un omagiu tuturor femeilor de culoare care au schimbat industria entertainmentului. Printre numele menționate în piesă s-au auzit Lizzo, Nina Simone, Lauryn Hill și Nicki Minaj.

Așa cum știu deja cei din „BeyHive”, diva se află în plin turneu mondial, iar cea mai recentă reprezentație din Boston a ajuns virală. Diplomată ca deobicei, după scandalul în care a fost implicată Lizzo, Bey a decis ca în concertele sale să nu îi mai pronunțe numele. Artista nu tolerează acest comportament, iar până nu se va dovedi nevinovăția lui Lizzo, preferă să evite numele ei.

Beyonce nu vrea să se asocieze cu Lizzo

Și, totuși, se pare că Beyonce a început să evite numele colegei sale din industrie de la începutul acestei săptămâni, înainte ca fanii să știe povestea completă. Momentan, Lizzo nu a reacționat și este de înțeles și de ce. Cel mai probabil, artista este preocupată cu procesul care s-a deschis pe numele ei, la Tribunalul din Los Angeles.

Din păcate, aceasta este o bilă neagră pentru reputație artistei de culoare. Până acum, aceasta era cunoscută pentru mesajele pozitive pe care e promova atât în online, cât și în offline. Tocmai de aceea, ceea ce au povestit dansatoarele ei pare a nu fi deloc în stilul ei.

„Minunatul mod în care Lizzo și echipa ei de management tratează dansatorii este contrar a tot ceea ce promovează artista. În privat, face body shaming dansatorilor. Îi tratează într-un mod care nu doar că este ilegal, ci este demoralizator”, a spus Ron Zambrano, avocatul celor trei dansatori.

Te-ar mai putea interesa
Lizzo, dată în judecată de către dansatorii ei. La ce orori îi supunea artista
Lizzo, dată în judecată de către dansatorii ei. La ce orori îi supunea artista
Lizzo, dată în judecată de către dansatorii ei. La ce orori îi supunea artista
Recomandările ZUTV.ro
1
Shakira îmbrăcată într-o rochie neagră cu detalii argintii
Shakira a alunecat și a căzut de pe scenă în timpul concertului său din Montreal. Incidentul a devenit viral pe rețelele sociale
Shakira a alunecat și a căzut de pe scenă în timpul concertului său din Montreal. Momentul stânjenitor s-a petrecut în timp ce cântăreața interpreta piesa Whenever, Wherever. Turneul mondial al Shakirei, intitulat Las Mujeres...
Shakira a alunecat și a căzut de pe scenă în timpul concertului său din Montreal. Incidentul a devenit viral pe rețelele sociale
2
Miley Cyrus îmbrăcată cu un sacou floral, peste o bluză albă
Miley Cyrus a vorbit despre problema de sănătate care o împiedică să meargă în turnee. Vedeta se teme de operație
Miley Cyrus a vorbit despre problema de sănătate care o împiedică să meargă în turnee. Diva s-a destăinuit cu privire la organizarea unor spectacole „epuizante”. Cântăreața a dezvăluit anterior că a ajuns la terapie...
Miley Cyrus a vorbit despre problema de sănătate care o împiedică să meargă în turnee. Vedeta se teme de operație
3
Demi Lovato alături de Jutes, ambii îmbrăcați în ținute negre
Demi Lovato s-a căsătorit cu Jordan „Jutes” Lutes. Nunta lor de vis a avut loc în California
Demi Lovato s-a căsătorit cu Jordan „Jutes” Lutes. Cei doi îndrăgostiți au organizat o cină de repetiție în seara dinaintea nunții. Lovato și Jutes s-au cunoscut în ianuarie 2022, în timp ce scriau împreună...
Demi Lovato s-a căsătorit cu Jordan „Jutes” Lutes. Nunta lor de vis a avut loc în California
4
Tulisa îmbrăcată cu o rochie neagră mulată, sexy
Tulisa a postat mai multe imagini cu fața sa umflată pe Instagram. Vedeta a trecut prin șase tratamente estetice într-o singură zi
Tulisa a postat mai multe imagini cu fața sa umflată pe Instagram după ce a trecut prin nu mai puțin de șase tratamente de înfrumusețare în doar 24 de ore. Potrivit acesteia, perioada de...
Tulisa a postat mai multe imagini cu fața sa umflată pe Instagram. Vedeta a trecut prin șase tratamente estetice într-o singură zi
5
Ed Sheeran îmbrăcat cu un tricou negru simplu, discutând
Ed Sheeran și-a surprins fanii cu un concert improvizat pe străzile din Sheffield. Cântărețul a fost întâmpinat cu entuziasm și aplauze
Ed Sheeran și-a surprins fanii cu un concert improvizat pe străzile din Sheffield. Starul a fost însoțit de DJ AG și de rapperul londonez JME. Concertul-surpriză din Sheffield vine înaintea lansării celui de-al optulea...
Ed Sheeran și-a surprins fanii cu un concert improvizat pe străzile din Sheffield. Cântărețul a fost întâmpinat cu entuziasm și aplauze
Parteneri
×